Realizarea ar putea ajuta în cadrul cercetărilor privind infertilitatea, subliniază oamenii de știință în lucrarea apărută în revista Nature.
O cercetare recentă arată că paiele din hârtie nu sunt chiar atât de „eco-friendly”, iar 90% dintre aceste produse conțin substanțe chimice perfluoroalchilate, așa numitele PFAS.
Colegiul Medicilor din România mulțumește medicilor – și personalului medical, în ansamblu – care au fost implicați în acordarea de asistență medicală victimelor tragediei de la Crevedia.
Echilibrul din viața personală și cea profesională se află pe locul al treilea în topul celor mai importante aspecte cu impact asupra calității vieții românilor, după alimentație și odihnă, conform unui studiu recent.
Un studiu* recent publicat în „Jurnalul American de Medicină Industrială” arată că pompierii se confruntă cu rate semnificativ mai mari de incidență și mortalitate a melanomului în comparație cu populația generală.
Persoanele care iau micul dejun în mod obișnuit foarte matinal (în special înainte de ora 8) au mai puține șanse de a dezvolta diabet de tip 2 decât cei care mănâncă după ora 9 dimineața.
Directorul medical al Institutului „Matei Balş”, Adrian Marinescu, a declarat că Eris, subvariantă a Omicron, este prezentă în România, dar nu poate fi vorba despre un val cum a fost cel anterior.
Un experiment a arătat că crocodilii identifică perfect primejdia din țipătul puilor de maimuță sau din plânsul bebelușilor, dar şi că răspunsul reptilelor este amplificat de intensitatea sunetelor.
Între 1999 și 2020, în SUA, 605.948 persoane au decedat ca urmare a afecțiunilor generate de consumul de alcool. Dacă reprezentanții sexului tare continuă să se afle în topul victimelor, diferența dintre bărbați și femei se micșorează.
Laboratorul de Radiologie, Imagistică Medicală și Radiologie Intervențională din cadrul Institutului Clinic Fundeni a realizat recent prima procedură de crioablare percutanată hepatică din țara noastră.
Studiul, publicat miercuri în jurnalul ştiinţific The Lancet, a fost realizat în Hong Kong între anii 2018 şi 2022 pe un eşantion aleatoriu de 860 de femei care au solicitat contracepţie de urgenţă într-un centru.
Potrivit unui studiu publicat în jurnalul Pediatrics, dermatita atopică debutează la o vârstă medie de 4 luni, în timp ce alergiile alimentare, cu simptome variind de la urticarie până la șoc anafilactic, apar în jurul vârstei de 13 luni.
Monumente istorice din fiecare regiune a țării au primit premiul Recenzia de Aur de la Google.
Un grup de cercetători norvegieni a vrut să știe dacă o bucată muzicală ascultată înaintea unei competiții sportive determină îmbunătățirea performanțelor fizice.
Riscul de a dezvolta demenţă este mai mare în cazul persoanelor care au probleme de vedere, dar nu poartă ochelari şi nu se tratează sau nu fac intervenţii chirurgicale atunci când acestea sunt indicate în afecţiunile oftalomologice.
Un studiu al cercetătorilor de la universitățile Cambridge (Marea Britanie) și Zhejiang (China), realizat în 116 țări, arată că există o legătură directă între creșterea poluării aerului și rezistența la antibiotice.
Am discutat despre subiectul psihiatriei comunitare cu dr. Radu Teodorescu, medic primar Psihiatrie.
Trei asociații condamnă ferm decizia Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale de a aproba din nou folosirea pesticidelor chimice din familia neonicotinoidelor, interzise la nivel european.
Femeile la menopauză care consumă zilnic băuturi carbogazoase cu zahăr sau cu îndulcitori sunt de 2,5 ori mai susceptibile de a deceda în urma unei boli cronice a ficatului, arată un studiu.
Unul din cinci români prezintă risc mare și foarte mare de a dezvolta diabet zaharat în următorii 10 ani, conform rezultatelor unui proiect pilot derulat în farmaciile din întreaga țară.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe